Dintre cei 16.700 de elevi care au susținut examenul de bac la disciplina la solicitare, 414 tineri de la profilul umanist au ales să scrie testul la matematică. Disciplina s-a regăsit pe locul șase în topul celor mai populare materii la bac. În acest material am adunat exercițiile care au fost la examen.

Subiectele sunt colectate exclusiv în baza memoriei elevilor ce au susținut examenul. Dacă dorești să ne ajuți cu completarea acestora, te rugăm să ne scrii.

Itemul 1. Calculează valoarea expresiei.

Itemul 2. Determină că expresia este pătrat perfect.

Itemul 5. Se dă ecuația x² + x - m² + m = 0. Găsește valorile reale ale lui m pentru care soluția expresiei este < 2.

Itemul 6. Se dă trapezul ABCD, unde AD = 6 (baza mai mare), MN = 5 (mediana). Înălțimea h (BB1 sau CC1) este congruentă (egală) cu baza mai mică. Calculează aria trapezului.

Itemul 7. Se dă un con cu generatoarea G = 1 m, iar aria suprafeței laterale este A = π RG = 96 000 cm². Calculează volumul conului.

Itemul 8. În dreptunghiul ABCD, punctul M se află pe latura BC. Se știe că măsura unghiului AMB = 60 de grade, măsura unghoiului MDC = 60 de grade și segmentul BM = 2 cm. Calculează perimetrul dreptunghiului ABCD.

Itemul 9. La baza prismei triunghiulare drepte ABCA1B1C1 se află un triunghi isoscel ABC, în care AB = BC = 13 cm și AC = 10 cm. Distanța de la vârful bazei superioare B1 până la latura bazei inferioare AC este de 20 cm. Calculează aria suprafeței laterale a prismei.

Itemul 10. Verifică dacă punctul M, cu valoarea indicată mai jos,

Itemul 11. Se dă funcția f(x) = (-3a² - 11a + 4)x + 2. Se știe că funcția f este strict crescătoare. Găsește valorile lui a.

Itemul 12. Într-un amfiteatru, locurile sunt dispuse pe rânduri sub forma unei progresii aritmetice. Se știe că în primul rând a1 = 10 locuri, diferența progresiei r = 2, iar numărul total de locuri din amfiteatru este Sn = 630. Câte locuri sunt în ultimul rând?

Itemul 13. Într-o vază se află 6 trandafiri albi și 7 trandafiri roșii. Se aleg la întâmplare 5 trandafiri. Câte moduri există de a-i alege astfel încât printre cei aleși să se afle cel puțin câte 2 trandafiri din fiecare culoare?

În acest material am adunat reacțiile elevilor după ce au susținut examenul la materia la solicitare.

Pe 8 iunie 2026, #diez a aflat că Ministerul Educației și Cercetării a modificat legislația, astfel încât persoanele fizice și juridice nu mai pot publica testele și itemii de examen înainte ca aceștia să fie publicați de ANCE. Absolvenții continuă să ne trimită exercițiile pe care și le amintesc de la examenul de bacalaureat, întrucât #diez le-a publicat și în anii precedenți pe baza relatărilor elevilor. Am transmis o solicitare către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare pentru a obține interpretarea măsurii. Până atunci, continuăm să publicăm exercițiile pe propria răspundere.

Acest material reprezintă o recolecție din memoria elevilor. Respectiv, este un material de opinie și nu un fapt dovedit. Prin urmare, subiectele relatate nu reprezintă conținutul oficial al examenelor, pe care te îndemnăm să-l urmărești pe site-ul ANCE.