Conform informațiilor furnizate de autoritățile municipale, persoanele care dețin o semnătură electronică sau mobilă pot accesa portalul Serviciului Fiscal de Stat și pot vizualiza impozitul pe baza fișei obiectului de proprietate. În același timp, contribuabilii au posibilitatea de a-și genera singuri un aviz de plată, de a verifica suma obligației fiscale și de a imprima documentul pe suport de hârtie, transmite noi.md. Primăria reamintește că, în urma modificărilor aduse Codului Fiscal, începând cu anul 2021, reducerea de 15% pentru plata integrală a impozitului până la 30 iunie nu mai este aplicabilă. Plata obligației fiscale poate fi efectuată pe baza avizului de plată în oficiile poștale, sucursalele bancare sau online prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice MPay, alegând serviciul „Plata impozitului pe proprietate (cu aviz de plată)”. Termenul limită pentru plata impozitului pe proprietate este 30 iunie 2026. Autoritățile precizează că scutirea de la plata impozitului pe proprietate este oferită persoanelor de vârstă pensionară conform condițiilor stabilite de Codul Fiscal, însă nu tuturor categoriilor de pensionari. Aceasta se aplică doar persoanelor de vârstă pensionară care sunt proprietari ai bunurilor imobiliare unde este înregistrat locul lor de trai. Scutirea este de 500 de mii de lei din valoarea evaluată în scopuri fiscale a locuinței de la locul de trai. În scopul protecției datelor personale, în cazul în care se primește personal avizul de plată la biroul Direcției de Colectare a Impozitelor și Taxelor Locale, documentul este eliberat doar la prezentarea unui act de identitate sau a unei procuri legale.