Cel puțin 10 persoane au fost ucise, iar alte 34 au fost rănite în urma atacului lansat de Rusia asupra Kievului, în noaptea de 2 iulie. Mii de oameni s-au refugiat în stațiile de metrou, folosite din nou ca adăposturi antiaeriene.
Autoritățile ucrainene anunță că atacul combinat cu drone și rachete a provocat distrugeri în cel puțin 28 de locații din Kiev. Potrivit șefului administrației militare a orașului, Timur Tkacenko, cele mai afectate au fost zonele rezidențiale și obiectivele de infrastructură civilă.
Cu doar câteva ore înainte de atac, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, avertizase că Rusia pregătește un nou bombardament de amploare și a îndemnat populația să trateze cu maximă seriozitate alertele aeriene.



