Armata Națională va desfășura în lunile iulie, septembrie și octombrie, exerciții de pregătire a rezervei Forțelor Armate.
Antrenamentele au drept scop verificarea aptitudinilor rezerviștilor, precum și familiarizarea acestora cu tehnica, echipamentul și armamentul nou din dotarea Armatei Naționale.
Activitățile vor dura cinci zile și vor avea loc la diferite centre de instruire de pe întreg teritoriul țării.






