Furnizorul echipamentului va fi compania canadiană Roshel, iar volumul total al investițiilor va depăși 50 de milioane de euro. Fondurile sunt oferite de Uniunea Europeană sub formă de grant nerambursabil, informează realitatea.md. Acordul cadru și contractul au fost semnate între Ministerul Apărării al Moldovei și Centrul Estonian pentru Investiții în Apărare în cadrul programului european de sprijin. Livrarea tehnicii este planificată până în mai 2027. Conform informațiilor Ministerului Apărării, această achiziție face parte din pachetul de asistență pentru anii 2022-2025, destinat consolidării mobilității și capacităților de transport ale Armatei Naționale. Programul este implementat cu sprijinul Uniunii Europene prin Fondul European pentru Pace (European Peace Facility, EPF). În cadrul unei întâlniri cu reprezentanții companiei furnizoare, ministrul apărării Anatolie Nosatîi a mulțumit partenerilor pentru colaborare și deschidere, subliniind rolul important al sprijinului european în procesul de modernizare a sectorului de apărare al Republicii Moldova.
Armata Moldovei va primi peste 100 de unități de tehnică militară printr-un grant al UE
Furnizorul echipamentului va fi compania canadiană Roshel, iar volumul total al investițiilor va depăși 50 de milioane de euro. Fondurile sunt oferite de Uniunea Europeană sub formă de grant nerambursabil.

Mai multe din Politică
2
Politică
Nicușor Dan recunoaște posibilitatea alegerilor anticipate: „Mi-aș dori să evităm acest scenariu”
24 min
3
Politică
Secretara de Stat de la Ministerul Energiei a raportat venituri de aproximativ 3 milioane de lei pentru 2025
33 min


