Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat noi ieftiniri pentru benzină și motorină, pe fondul reducerii cotațiilor internaționale la produsele petroliere și al ieftinirii petrolului brut pe piețele mondiale.
Potrivit ANRE, petrolul Brent a coborât în ultimele zile sub pragul de 80 de dolari pentru un baril, atingând cel mai redus nivel din luna martie. Evoluția este legată de acordul interimar dintre Statele Unite și Iran, care prevede reluarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz și creează condiții pentru revenirea pe piață a unor volume suplimentare de petrol.
În aceste condiții, pentru perioada 20–22 iunie, prețul maxim al benzinei COR 95 a fost stabilit la 27,99 lei pentru un litru, cu 16 bani mai puțin decât în ziua precedentă. Totodată, motorina standard se va comercializa la un preț maxim de 25,86 lei pe litru, în scădere cu 38 de bani.
ANRE menționează că, raportat la nivelurile maxime atinse după escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, benzina COR 95 este acum mai ieftină cu 3,41 lei pe litru, iar motorina costă cu 9,12 lei mai puțin pentru fiecare litru.




