Un obiect exploziv, cel mai probabil o grenadă rămasă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, a fost descoperit marți, 16 iunie, în orașul Leova, în timpul lucrărilor de reconstrucție a unui trotuar. Potrivit primarului Alexandru Bujorean, descoperirea a fost făcută pe strada Ștefan cel Mare, în zona hotelului Onorial, de către muncitorii unei companii de construcții.
Perimetrul a fost imediat izolat, iar la fața locului au intervenit polițiștii și echipa de geniști, pentru ridicarea și neutralizarea obiectului.
Primarul orașului a îndemnat cetățenii să evite zona și să circule cu prudență până la finalizarea intervenției specialiștilor. Geniștii urmează să stabilească exact tipul muniției și să o detoneze în condiții de siguranță.





