Curtea Constituțională a stabilit pentru 7 iulie ședința în care va fi examinată sesizarea Ministerului Justiției privind activitatea Adunării Populare a Găgăuziei. Reuniunea va începe la 11:00.

Ministerul Justiției a solicitat Curții Constituționale controlul constituționalității mai multor prevederi care se referă la autonomia Găgăuziei. Este vorba inclusiv la competența Adunării Populare de a aproba membrii organului electoral din regiune și la numirea șefilor Direcției de Poliție locale.

Se așteaptă ca decizia Curții să deblocheze procesul electoral din autonomie, după ce a eșuat de mai multe ori stabilirea datei alegerilor Adunării Populare din Găgăuzia.

În iunie 2026, s-a așteptat ca în Adunarea Populară a Găgăuziei să fie aprobat un proiect de hotărâre cu privire la organizarea viitoarelor alegeri pentru legislativul de la Comrat. Documentul urma să fie votat pe 2 iunie, iar reglementările – aplicate o singură dată, la scrutinul care urmează. Aprobarea documentului a picat, după ce aleșii locali s-au certat cu oamenii lui Șor din regiune și s-a constatat lipsă de cvorum.